După aproape 108 ani de la
moartea poetului, mai precis în 1997, apare un studiu medical, precis şi bine
documentat privind moartea şi afecţiunile poetului. Rezultatele sunt uluitoare
şi dezvăluirile cutremurătoare. Medicul care l-a întocmit, este doctorul docent
neuropatolog Ovidiu Vuia, iar lucrarea sa se intitulează „Despre boala şi
moartea lui Eminescu”. Lucrarea se bazează pe fişe medicale, rapoarte medicale
şi constatări ale medicilor care l-au tratat şi consultat pe Eminescu, atât la
Viena, Bucureşti, Iaşi sau Botoşani.
Sindrom maniaco-depresiv nu sifilis
În
primul rând după o întreagă mitologie în literatura şi mass-media românească
privind sifilisul de care suferea Mihai Eminescu, se vădeşte astăzi că
diagnosticul a fost pus în mod superficial şi cel mai probabil eronat. Poetul
era măcinat în realitate de un sidrom maniaco-depresiv. Asta o spune şi medicul
psihiatru botoşănean, cu o vastă experienţă şi dedicat studiului bolii lui
Eminescu. ”Eminescu, se pare, din simptomele prezentate de
contemporanii lui, suferea de sindrom maniaco-depresiv. Experimenta episoade de
acest gen. Este o tulburare răvăşitoare, mai ales în condiţiile în care nu erau
tratamente eficace şi precise în aceea perioadă şi nici literatură de
specialitate atât de bine pusă la punct ca astăzi. De altfel eu nu cred în
diagnosticul de sifilis. Nu prea avea bază pentru un asemenea diagnostic”,
spune medicul psihiatru Nicolae Vlad. Acelaşi diagnostic este scos la iveală şi
de lucrarea medicului Ovidiu Vuia. ”Pe la sfârşitul lui iunie 1883 îi apar tulburările
psihice, astfel că e internat în Sanatoriul doctorului Şuţu unde i se pune
diagnosticul de manie acută, cum reiese dintr-un buletin medical semnat de
respectivul doctor. De altfel, poetul prezintă simptome tipice de manie, boală
a psihicului caracterizată printr-o deosebită activare, de ordin afectiv, a
tuturor facultăţilor, pe lângă sensibilitate, şi a celei intelectuale şi
volitive”, susţine în lucrarea sa Ovidiu Vuia.
Doborât de muncă şi extenuat
sentimental
Boala (manie acută) este confirmată şi de medicii din
Viena unde este dus de la Bucureşti la sfârşitul lunii octombrie al anului
1883. Aici este consultat şi tratat de medicul Obsteiner, o somitate în
domeniu. Specialistul vienez era de părere că suprasolicitare intelectuală şi
emoţională a poetului au condus către această afecţiune. ”Înainte de a face
criza, obosit şi depresiv, are fenomene provocate de munca susţinută şi grea de
ziarist la «Timpul». Aproape de scadenţa psihozei a prezentat simptome grave,
toate însă de natură afectivă şi fără stigmate paralitice. Chinuit de urmările
unor puternice conflicte sufleteşti şi incordări nervoase, umbla cu un revolver
la el, simţindu-se ameninţat, dorea să-l împuşte pe rege, fapte poate nu
lipsite de-o motivaţie raţională, totuşi depăşind limita reacţiilor normale,
tot din punct de vedere afectiv”, se arată în lucrarea neuropatologului. În
perioada marcată de boală, poetul se dovedeşte extrem de prolific. După sosirea
din Viena scrie poezia ”La Steaua” şi, Veronicăi Micle, poemul ”De ce nu-mi
vii”, în timpul şederii sale la Mănăstirea Neamţului.
Începutul sfârşitului:
otrăvirea cu mercur
În 1887, conştient de suferinţa sa, poetul nu se
mai întoarce la Iaşi, unde locuia. Se refugiază la Botoşani la sora sa Harieta
Eminovici. Aici va începe sfârşitul marelui poet. Diagnosticat de medicii
ieşeni, dar şi de un medic evreu din Botoşani, cunoscut drept doctorul Iszak,
cu sifilis, începe tratamentul specific acestei boli în aceea perioadă.
 |
| Spitalul de Pediatrie Botoşani, locul unde a început tratamentul poetul |
Mai
precis, este vorba de frecţii cu mercur. Tratamentul
l-a început la Spitalul din Botoşani, astăzi Spitalul de Pediatrie din
localitate. Doctorul Izsak şi sora sa Harieta, o mare admiratoare a medicului,
îi fac personal aceste frecţii. Mercurul din punctul de vedere al
neuropatologului a fost un tratament eronat ca şi diagnosticul de gome
sifilitice pe creier pus de medicul botoşănean şi de cei ieşeni. Iar
tratamentul cu mercur i-a înrăutăţit situaţia. ”Dr. Iszak ne asigură că
doctorii vienezi sunt în eroare când vorbesc la poet de boală a minţii şi nu de
un sifilis, curele lui de mercur o să-l vindece pe bolnav. Desigur, credinţa
dr. Iszak era greşită. Putem, de-acum, accepta cu certitudine că medicii
vienezi considerau că Eminescu nu avea paralizie generală, nici o altă formă de
sifilis cerebral, ci o psihoză maniaco-depresivă. În orice caz, tratamentul cu
mercur trebuia evitat”, adaugă în scrierile sale, Ovidiu Vuia. De altfel,
eritemele alergice apărute pe picioarele poetului, erau pentru medicii vienezi
clar semnele intoxicaţiei cu mercur. Deşi nu dă dreptate medicilor vienezi,
medicul evreu cedează totuşi şi întrerupe tratamentul cu mercur.
Moartea
poetului
După încă doi ani de chinuri şi un diagnostic greşit, sifilis, poetul
ajunge în 1889 din nou la sanatoriul doctorului Şuţu de la Bucureşti.
 |
| Sanatoriul doctorului Şuţu, locul unde a murit Eminescu |
Aici avea
să îşi găsească sfârşitul, continuând în mod eronat tratamentele cu mercur. I-a
fost pus un nou diagnostic, de demenţă, adică o acutizare a maniei, care totuşi
nu are nicio legătură cu sifilisul. Cu toate acestea tratamentul cu mercur
continuă. Tratament care din punct de vedere al medicului neuropatolog i-a fost
de fapt fatal poetului. ”În cursul celei de a doua internări în 1889 la 23
Martie, dr. Şuţu şi dr. Petrescu întocmesc un raport medico-legal din care
reiese clar că marele nostru poet nu prezenta decât simptome maniacale cu
predominanţă. Au pus diagnosticul de demenţă înţelegându-se prin ea ceea ce
numim noi astăzi cronicizarea maniei. Astfel, eroarea doctorului Şuţu e dublă:
el punând diagnosticul de demenţă la Eminescu, a confundat-o cu una paralitică
de unde tratamentul fatal cu mercur, administrat pentru o boală care nici nu
era de natură sifilitică, cum era socotită de medicii din Iaşi şi dr. Iszak”,
conchide doctorul Ovidiu Vuia. De altfel pe 15 iunie 1889, Eminescu
moare din cauza unei endocardite, consecinţă a intoxicaţiei cu mercur. Autopsia, nesemnată, realizată pe 16 iunie 1889, scoate în evidenţă o
ateromatoză incipientă, rinichi albi şi modificări la ficat specifice
intoxicaţiei severe cu mercur. Cu toate acestea medicul Ovidiu Vuia sau medicul
Nicolae Vlad nu cred într-o teorie a conspiraţiei. Ei susţin doar un caz de
malpraxis, început printr-o diagnosticare şi tratament greşite de la Botoşani
şi continuate la Bucureşti.
Pe
data de 15 iunie 1889, în sanatorul doctorului Şuţu de la Bucureşti, poetul
genial Mihai Eminescu se stingea din viaţă, după o lungă suferinţă. Cauzele
morţii nu au fost elucidate nici până astăzi, fiind bănuite implicaţii
politice, otrăviri şi de ce nu fatalitatea reprezentată de piatra aruncată în
capul poetului de un nebun în curtea sanatorului.
Locul unde a început
sfârşitul lui Eminescu: spitalul din Botoşani în care poetul a început
să fie otrăvit cu mercur de medici şi de propria soră
Portretul cel mai mediatizat al poetului Mihai Eminescu
Studiile unui neuropatolog bucureştean asupra cauzelor morţii lui
Eminescu scot la iveală o ipoteză şocantă: poetul ar fi fost otrăvit cu
mercur de medicii care îl tratau de siflis. Calvarul poetului a început
la Botoşani unde i-a fost administrat prima dată acest tratament.
Ştiri pe aceeaşi temă
VIDEO Primul film documentar despre Mihai Eminescu datează din 1914.
C...
Lacul lui Eminescu de la Ipoteşti, un fals comunist construit acum
25 ...
Pe data de 15 iunie 1889, în sanatorul doctorului Şuţu de la Bucureşti,
poetul genial Mihai Eminescu se stingea din viaţă, după o lungă
suferinţă. Cauzele morţii nu au fost elucidate nici până astăzi, fiind
bănuite implicaţii politice, otrăviri şi de ce nu fatalitatea
reprezentată de piatra aruncată în capul poetului de un nebun în curtea
sanatorului.
După aproape 108 ani de la moartea poetului, mai precis în 1997, apare
un studiu medical, precis şi bine documentat privind moartea şi
afecţiunile poetului. Rezultatele sunt uluitoare şi dezvăluirile
cutremurătoare. Medicul care l-a întocmit, este doctorul docent
neuropatolog Ovidiu Vuia, iar lucrarea sa se intitulează „Despre boala
şi moartea lui Eminescu”.
Lucrarea se bazează pe fişe medicale, rapoarte medicale şi constatări
ale medicilor care l-au trata şi consultat pe Eminescu, atât la Viena,
Bucureşti, Iaşi sau Botoşani.
Sindrom maniaco-depresiv nu sifilis
În primul rând după o întreagă mitologie în literatura şi mass-media
românească privind sifilisul de care suferea Mihai Eminescu, se vădeşte
astăzi că diagnosticul a fost pus în mod superficial şi cel mai probabil
eronat. Poetul era măcinat în realitate de un sidrom maniaco-depresiv.
Asta o spune şi medicul psihiatru botoşănean, cu o vastă experienţă şi
dedicat studiului bolii lui Eminescu.
Ad Options
”Eminescu se pare din simptomele prezentate de contemporanii lui suferea
de sindrom maniaco-depresiv. Experimenta episoade de acest gen. Este o
tulburare răvăşitoare, mai ales în condiţiile în care nu erau tratamente
eficace şi precise în aceea perioadă şi nici literatură de specialitate
atât de bine pusă la punct ca astăzi. De altfel eu nu cred în
diagnosticul de sifilis. Nu prea avea bază pentru un asemenea
diagnostic”, spune medicul psihiatru Nicolae Vlad.
Acelaşi diagnostic este scos la iveală şi de lucrarea medicului Ovidiu
Vuia. ”Pe la sfârşitul lui iunie 1883 îi apar tulburările psihice,
astfel că e internat în Sanatoriul doctorului Şuţu unde i se pune
diagnosticul de manie acută, cum reiese dintr-un buletin medical semnat
de respectivul doctor. De altfel, poetul prezintă simptome tipice de
manie, boală a psihicului caracterizată printr-o deosebită activare, de
ordin afectiv, a tuturor facultăţilor, pe lângă sensibilitate, şi a
celei intelectuale şi volitive”, susţine în lucrarea sa Ovidiu Vuia.
Doborât de muncă şi extenuat sentimental
Ad Options
Boala (manie acută) este confirmată şi de medicii din Viena unde este
dus de la Bucureşti la sfârşitul lunii octombrie al anului 1883. Aici
este consultat şi tratat de medicul Obsteiner, o somitate în domeniu.
Specialistul vienez era de părere că suprasolicitare intelectuală şi
emoţională a poetului au condus către această afecţiune.
”Înainte de a face criza, obosit şi depresiv, are fenomene provocate de
munca susţinută şi grea de ziarist la «Timpul». Aproape de scadenţa
psihozei a prezentat simptome grave, toate însă de natură afectivă şi
fără stigmate paralitice. Chinuit de urmările unor puternice conflicte
sufleteşti şi incordări nervoase, umbla cu un revolver la el,
simţindu-se ameninţat, dorea să-l împuşte pe rege, fapte poate nu
lipsite de-o motivaţie raţională, totuşi depăşind limita reacţiilor
normale, tot din punct de vedere afectiv”, se arată în lucrarea
neuropatologului.
În perioada marcată de boală, poetul se dovedeşte extrem de prolific.
După sosirea din Viena scrie poezia ”La Steaua” şi, Veronicăi Micle,
poemul ”De ce nu-mi vii”, în timpul şederii sale la Mănăstirea
Neamţului.
Începutul sfârşitului: otrăvirea cu mercur
Ad Options
În 1887, conştient de suferinţa sa, poetul nu se mai întoarce la Iaşi,
unde locuia. Se refugiază la Botoşani la sora sa Harieta Eminovici. Aici
va începe sfârşitul marelui poet. Diagnosticat de medicii ieşeni, dar
şi de un medic evreu din Botoşani, cunoscut drept doctorul Iszak, cu
sifilis, începe tratamentul specific acestei boli în aceea perioadă. Mai
precis, este vorba de frecţii cu mercur.
Spitalul de Pediatrie Botoşani, locul unde a început tratamentul poetul
FOTO romaniamama.ro
Ad Options
Tratamentul l-a început la Spitalul din Botoşani, astăzi Spitalul de
Pediatrie din localitate. Doctorul Izsak şi sora sa Harieta, o mare
admiratoare a medicului, îi fac personal aceste frecţii. Mercurul din
punctul de vedere al neuropatologului a fost un tratament eronat ca şi
diagnosticul de gome sifilitice pe creier pus de medicul botoşănean şi
de cei ieşeni. Iar tratamentul cu mercur i-a înrăutăţit situaţia.
”Dr. Iszak ne asigură că doctorii vienezi sunt în eroare când vorbesc la
poet de boală a minţii şi nu de un sifilis, curele lui de mercur o să-l
vindece pe bolnav. Desigur, credinţa dr. Iszak era greşită. Putem,
de-acum, accepta cu certitudine că medicii vienezi considerau că
Eminescu nu avea paralizie generală, nici o altă formă de sifilis
cerebral, ci o psihoză maniaco-depresivă. În orice caz, tratamentul cu
mercur trebuia evitat”, adaugă în scrierile sale, Ovidiu Vuia.
De altfel, eritemele alergice apărute pe picioarele poetului, erau
pentru medicii vienezi clar semnele intoxicaţiei cu mercur. Deşi nu dă
dreptate medicilor vienezi, medicul evreu cedează totuşi şi întrerupe
tratamentul cu mercur.
Moartea poetului
După încă doi ani de chinuri şi un diagnostic greşit, sifilis, poetul
ajunge în 1889 din nou la sanatoriul doctorului Şuţu de la Bucureşti.
Aici avea să îşi găsească sfârşitul, continuând în mod eronat
tratamentele cu mercur. I-a fost pus un nou diagnostic, de demenţă,
adică o acutizare a maniei, care totuşi nu are nicio legătură cu
sifilisul.
Cu toate acestea tratamentul cu mercur continuă. Tratament care din
punct de vedere al medicului neuropatolog i-a fost de fapt fatal
poetului. ” În cursul celei de a doua internări în 1889 la 23 Martie,
dr. Şuţu şi dr. Petrescu întocmesc un raport medico-legal din care
reiese clar că marele nostru poet nu prezenta decât simptome maniacale
cu predominanţă. Au pus diagnosticul de demenţă înţelegându-se prin ea
ceea ce numim noi astăzi cronicizarea maniei. Astfel, eroarea doctorului
Şuţu e dublă: el punând diagnosticul de demenţă la Eminescu, a
confundat-o cu una paralitică de unde tratamentul fatal cu mercur,
administrat pentru o boală care nici nu era de natură sifilitică, cum
era socotită de medicii din Iaşi şi dr. Iszak”, conchide doctorul Ovidiu
Vuia.
Sanatoriul doctorului Şuţu, locul unde a murit Eminescu FOTO
ziarulring.ro
Ad Options
De altfel pe 15 iunie 1889, Eminescu moare din cauza unei endocardite,
consecinţă a intoxicaţiei cu mercur. De altfel autopsia, nesemnată,
realizată pe 16 iunie 1889, scoate în evidenţă o ateromatoză incipientă,
rinichi albi şi modificări la ficat specifice intoxicaţiei severe cu
mercur. Cu toate acestea medicul Ovidiu Vuia sau medicul Nicolae Vlad nu
cred într-o teorie a conspiraţiei. Ei susţin , doar un caz de
malpraxis, început printr-o diagnosticare şi tratament greşite de la
Botoşani şi continuate la Bucureşti.
Citeste mai mult: adev.ro/nebr9p
Citeste mai mult: adev.ro/nebr9p
